Functionarea unitatii CD-ROM

Tehnologia discurilor optice a fost pusa la punct de catre firmele Sony si Philips în anul 1976. Rezultatul a fost aparitia compact discului audio în 1982. Pe parcurs au aparut alte tipuri CD-uri.

Un CD obisnuit are diametrul de 12 cm, un orificiu central de 1,5 cm, o grosime de 1,2 mm si o greutate de 14 g. si este inscriptionat doar pe o fata, din ratiuni economice. Discul este format din mai multe straturi: un strat protector de lac, un strat de aluminiu si un strat din material sintetic transparent.

Cu ajutorul microscopul electronic s-a observat ca pe policarbonatul presat se afla niste adâncituri minuscule, de numai câtiva microni. Aceste neregularitati alcatuiesc o spirala cu lungimea de 5,37 km. Spirala porneste din interior si se desfasoara spre exterior. Preluarea informatiei se face cu ajutorul unei raze de lumina. pentru a sesiza transformarile de pe suprafata, o mica dioda laser emite o raza de frecventa joasa pe baza de arsenura de galiu. Raza nu este vizibila, dar este daunatoare.

Pe CD este pulverizat un strat subtire de aluminiu, acesta fiind si cauza aparitiei curcubeului. Daca raza laser este emisa pe partea neteda a stratului de aluminiu numită "land", ea va fi reflectata ca de o oglinda si se întoarce pe drumul pe care a venit. O mică prisma dirijeaza lumina la o fotodioda, care absoarbe energia si o transforma în impulsuri electrice.

În schimb, daca raza este emisa pe o adâncitura, adica pe un "pit" situatia este alta. Adâncitura reflecta raza laser într-o alta directie, astfel încât lumina nu mai ajunge la fotodioda.

Fotocelula care receptioneaza raza laser recunoaste cel mai bine trecerea de la lumina la întuneric. De aceea purtatorul de informatie nu este starea, ci schimbarea dintre stari, de la aprins la stins.

Însiruirea de land-uri si pit-uri este intepretata de mecanismul de citire sub forma de siruri de 0 si 1, care reprezinta informatia sub forma binara.

Tont George
XII C