Functionarea unitatii CD-ROM
Tehnologia discurilor optice a fost pusa la punct de catre firmele Sony si
Philips în anul 1976. Rezultatul a fost aparitia compact discului audio în
1982. Pe parcurs au aparut alte tipuri CD-uri.
Un CD obisnuit are diametrul de 12 cm, un orificiu central de 1,5 cm, o grosime
de 1,2 mm si o greutate de 14 g. si este inscriptionat doar pe o fata, din
ratiuni economice. Discul este format din mai multe straturi: un strat
protector de lac, un strat de aluminiu si un strat din material sintetic
transparent.
Cu ajutorul microscopul electronic s-a observat ca pe policarbonatul presat se
afla niste adâncituri minuscule, de numai câtiva microni. Aceste neregularitati
alcatuiesc o spirala cu lungimea de 5,37 km. Spirala porneste din interior si
se desfasoara spre exterior. Preluarea informatiei se face cu ajutorul unei
raze de lumina. pentru a sesiza transformarile de pe suprafata, o mica dioda
laser emite o raza de frecventa joasa pe baza de arsenura de galiu. Raza nu
este vizibila, dar este daunatoare.
Pe CD este pulverizat un strat subtire de aluminiu, acesta fiind si cauza
aparitiei curcubeului. Daca raza laser este emisa pe partea neteda a stratului
de aluminiu numită "land", ea va fi reflectata ca de o oglinda si se întoarce
pe drumul pe care a venit. O mică prisma dirijeaza lumina la o fotodioda, care
absoarbe energia si o transforma în impulsuri electrice.
În schimb, daca raza este emisa pe o adâncitura, adica pe un "pit" situatia
este alta. Adâncitura reflecta raza laser într-o alta directie, astfel încât
lumina nu mai ajunge la fotodioda.
Fotocelula care receptioneaza raza laser recunoaste cel mai bine trecerea de la
lumina la întuneric. De aceea purtatorul de informatie nu este starea, ci
schimbarea dintre stari, de la aprins la stins.
Însiruirea de land-uri si pit-uri este intepretata de mecanismul de citire sub
forma de siruri de 0 si 1, care reprezinta informatia sub forma binara.